După ce i-a cerut demisia lui Dragnea, consilierul Piperea pleacă el din Guvern

După ce i-a cerut demisia lui Dragnea, consilierul Piperea pleacă el din Guvern
Publicat: 13/11/2017, 22:58

Avocatul Gheorghe Piperea și-a anunțat, luni seara, demisia din funcția de consilier onorific al primului-ministru, demisia sa survenind la câteva ore după un atac dur la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea.

„Am decis să îmi înaintez demisia din funcția de consilier onorific al premierului, care a fost de acord. Motivul este că nu vreau să acaparez atenția publică și să deviez, chiar și pentru câteva ore, programul administrației. Mai importante și urgente sunt Codul Fiscal și dezbaterea relativă la legile justiției. Plus condițiile economice setate în laboratoarele financiar-bancare, condiții care se anunță a fi aspre în 2018”, a scris, pe Facebook, Gheorghe Piperea.

Acesta a precizat că decizia demisiei îi aparține nefiindu-i solicitată. „Precizez că nu premierul și nici vreun membru al partidelor de la guvernare mi-au cerut demisia. Inițiativa mi-a aparținut. Cine și-a imaginat ca sunt manipulabil, s-a înșelat. Rămân același”, a conchis Piperea.

Avocatul Gheorghe Piperea a fost numit, potrivit unei decizii publicată în data de 20 iulie 2017, în Monitorul Oficial, în funcția de consilier onorific al premierului pe chestiuni de fiscalitate, banking, piață de capital și insolvență.

Gheorghe Piperea a scris pe pagina sa de Facebook, luni la amiază, că românii mai au și altceva de făcut decât să urmărească „epopeea judiciară interminabilă a dlui Dragnea” și se întreabă de ce președintele Camerei Deputaților nu demisionează.

„Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat și i-a fost partener? De ce nu demisionează dl Dragnea, pentru a putea să-și probeze nevinovăția și, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumția de nevinovăție merită salvată chiar și în cazul politicienilor? Nu de alta, dar suntem ca într-o colivie. Cam de mult timp”, a scris Gheorghe Piperea, consilierul onorific al premierului Mihai Tudose.

Invitat să comenteze postarea lui Gheorghe Piperea, liderul PSD Liviu Dragnea a spus: „Nu analizez eu ce spune unul sau altul. Pe mine mă interesează ca în partid lucrurile să rămână în regulă și mă interesează ce se discută în partid.”

Întrebat în continuare dacă premierul Tudose mai poate să colaboreze cu Piperea, după atacul la adresa liderului partidului de guvernământ, Liviu Dragnea a răspuns: „Dacă îl consiliază bine și îl ajută, să rămână. Nu mă interesează.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?